Utilaj agricol condus de un bărbat băut

Share dacă ți-a plăcut!

Un bărbat a dat dovadă de hărnicie, când nu a renunțat la muncă, nici aflat sub influența băuturilor alcoolice. Polițiștii l-au prins în timp ce conducea un utilaj agricol pe un drum comunal, însă oamenii legii nu au ținut cont de sârguința sa și l-au condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Turceni au depistat în trafic, pe drumul comunal 55 Brănești, un bărbat, în vârstă de 55 de ani, din aceași localitate, care conducea un utilaj agricol. Oamenii legii l-au tras pe dreapta pe șofer și nu mică le-a fost mirarea când au constatat că acesta consumase băuturi alcoolice. Cu toate acestea bărbatul, a decis să conducă, fără să conștientizeze că atât siguranța sa, cât și a celorlalți participanți la trafic, este pusă în pericol.În urma testării, aparatul etilotest a fost dat peste cap, rezultatând o concentrație de 1,10 mg/ l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii l-au condus la spital, în vederea recoltării de probe biologice de sânge, pentru a se putea stabilii cu exactitate alcoolemia bărbatului. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autoturism pe drumurile publice, de o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.

Share dacă ți-a plăcut!
Copyright Protect ! :)