Taximetriștii, cu doleanțe la Primăria Târgu Jiu

Share dacă ți-a plăcut!

Un număr de 15 taximetriști au venit astăzi la Primăria Târgu Jiu să discute cu autoritățile despre problemele întâmpinate în practicarea meseriei lor.
Taximetriștii din Târgu Jiu solicită dublu sens pe una din străzile din municipiu. Este vorba de strada A.I. Cuza pe care se circulă în prezent pe un singur sens.
S-a discutat și despre politica de prețuri practicate de firmele de taximetrie, dar și despre condițiile oferite clienților.
Primarul Marcel Romanescu a declarat că nu vrea să intervină în activitatea liberală specifică taximetriștilor, dar se va implica în rezolvarea doleanței legate de solicitarea acestora privind dublul sens pe strada A.I. Cuza.
Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a mai precizat că numărul taximetrelor care activează pe raza orașului este peste normativul impus de lege. În aceste condiții, nu se mai acordă autorizații noi, iar cele care expiră sunt efectiv retrase. Edilul ar prefera și ca taximetriștii să se constituie într-un sindicat și să-și trimită la întâlnirile cu autoritățile 2-3 repezentanți și nu 15 cum au venit în această dimineață.

Copyright Protect ! :)