Steaguri deteriorate sau lipsă la sediul partidelor politice

Share dacă ți-a plăcut!

Ocupate cu probleme politice județene sau naționale, partidele au pierdut din vedere aspectul sediilor acestora. Trecând pe lângă acestea, se pot observa steagurile într-o stare deplorabilă.
Rupte, deteriorate sau chiar lipsă, atât steagurile partidelor, cât și simbolurile naționale și ale Uniunii Europene arată de parcă ar fi trecut prin război.
La sediul Partidului Social Democrat, drapelul național arată ca o bucată de pânză aruncată la voia întâmplării. Răsucit pe catarg și într-o stare avansată de degradare, simbolul național nu seamănă cu nimic din ceea ce ar trebui să amintească de patriotism și respect față de tricolor.
Nici sediul ALDE nu este într-o situație mai bună. În locul unde ar fi trebuit arborat steagul, nu se deosebește ce ar trebui să reprezinte materialul albastru agățat acolo. Puțin mai sus, se înalță drapelul României, la fel de rupt, răsucit și decolorat ca cel aflat la PSD.
Partidul România Mare și a sa „Cafenea politică” nici măcar nu a înălțat vreun steag care să amintească de naționalismul partidului. În schimb, emblema organizației este ruptă, fiind vizibilă lipsa de interes acordată detaliilor.
Filiala gorjeană a PNL se prezintă într-o situație puțin mai bună. Deși decolorate și lovite de precipitații, atât steagul Uniunii Europene cât și cel al României sunt întregi, neprezentând rupturi. Din punct de vedere estetic însă, clădirea arată necorepunzător pentru situarea centrală a acesteia. Numai afișul cabinetului parlamentarului Dan Vâlceanu pare mai nou, însă praful și igrasia își fac simțită prezența.
Sediul PNȚCD pare pustiu. Locul unde simbolul național ar trebui să fie arborat este gol, în locul acestuia fiind doar o țeavă albastră și ruginită. Mucegaiul și praful sunt vizibile cu ochiul liber, iar printre pânzele de păianjen și vopseaua decojită se poate observa și un geam crăpat.
Așa se prezintă partidele în an electoral. Preocupate probabil de organizarea alegerilor și de jocurile politice de la nivel național, rămâne de văzut dacă lucrurile se vor schimba în pragul alegerilor.

Share dacă ți-a plăcut!
Copyright Protect ! :)