Spitalul Târgu Cărbunești, vizat de Sorina Pintea

Share dacă ți-a plăcut!

O nouă anchetă a fost dispusă de ministrul Sănătății Sorina Pintea, însă de această dată la spitalul din Târgu Cărbunești. Totul a pornit de la sesizarea unui gorjan, potrivit căreia pacienții sunt trimiși să își cumpere medicamentele necesare tratamentului.
Cu plase pline de soluții perfuzabile și medicamente. Așa vin însoțitorii pacienților, internați în Spitalul Târgu- Cărbunești. Robert Mancaș, a surprins în niște filmări, mai multe persoane care intrau în incinta unității medicale, cu plase pline de medicamente. Cazurile nu sunt singulare, chiar el fiind nevoit să cumpere tratamentul necesar vindecării bunicului său, din farmaciile aflate în vecinătatea spitalului. Mancaș a afirmat că personalul medical nota pe bilețele ce medicamente trebuie să cumpere.
”Eu am înteles că acel pacient a fost trimis să își cumpere medicamente doar cu un bilețel, nu cu o rețetă. Este inadmisibil acest lucru. Încă de la începutul mandatului, am atras atenția că spitalele trebuie să își asigure medicația. În cazul în care există sincope în achiziționare, pacientul poate să îți asigure medicație, dar spitalul este obligat să o deconteze”, a transmis Sorina Pintea, Ministrul Sănătății.
Casa de Asigurări de Sănătate s-ar fi autosesizat în acest caz, fiind vorba despre un contract între furnizorul de servicii și Casa de Asigurări. Deși Sorina Pintea a dispus o anchetă la Spitalul Târgu Cărbunești, directorul unității medicale neagă acuzațiile.

”Nu este adevărat, credeți-mă. Știu despre ce este vorba, dar nu este adevărat. Ce am aflat eu de la doctori, este că în niciun moment nu s-a pus problema condiționării [..] A fost operat de apendicită. A doua zi s-a întors cu eviscerație, la 21:04, iar de la urgențe l-au dus direct în sala de operație. Fiind seara târziu, nu mai era deschisă farmacia spitalului, iar familia a cumpărat ser fiziologic”, a transmis Constantin Târziu, directorul unității medicale.
Potrivit lui Mancaș, dacă nu ar fi cumpărat medicamentele notate pe bilețel, bunicul său nu ar fi putut fi operat

Share dacă ți-a plăcut!
Copyright Protect ! :)