Se dă startul petrecerilor câmpenești!

Share dacă ți-a plăcut!

Nu sunt bani pentru 1 Mai şi Sărbătoarea Narciselor, dar autoritățile locale vor marca ambele evenimente pentru că vor să pătreze tradiția la Târgu-Jiu. De 1 Mai târgujienii vor petrece în Dumbrava de la Drăgoieni, iar pe 6 mai petrecerea se va muta în Poiana Narciselor din Prejba.

Primăria Târgu Jiu nu are fonduri pentru a organiza Sărbătoarea Zilei Muncii, respectiv pe 1 Mai. De asemenea, la Târgu Jiu va avea loc şi Sărbătoarea Narciselor. Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a declarat că o problemă legată de 1 Mai este că urmează după Sărbătorile Pascale. Cu toate acestea va fi organizată, chiar dacă nu se mizează pe o participare atât de numeroasă. Tradiţia va fi păstrată şi în privinţa Sărbătorii Narciselor. Manifestarea va fi găzduită de Poiana Narciselor din Preajba. Mii de locuitori ai municipiului Târgu Jiu sunt aşteptaţi să participe la ambele evenimente.

Pentru că mai este ceva timp până se va da startul celor două petreceri câmpenești care au devenit déjà tradiție la Târgu-Jiu, autoritățile vor avea timp suficient să pună la punct toate detaliile pentru organizarea evenimentelor respective.

Share dacă ți-a plăcut!
Copyright Protect ! :)