Programul „O masă caldă” pentru elevi a rămas fără buget

Share dacă ți-a plăcut!

Nicio șansă ca elevii din Gorj să primească o masă caldă anul acesta la școală. Nici școlile prinse în programul pilot nu vor beneficia de acest sprijin destinat copiilor care frecventează cursurile.
Ordonanța de Urgență emisă de Guvern în ultima ședință dinaintea moțiunii de cenzură prin care programul „O masă caldă în școli” a fost extins de la 50 la 100 de unități de învățământ a inclus și două școli din județul Gorj. Este vorba de școlile gimnaziale din Polovragi și Scoarța. Până acum doar Școala Gimnazială Polovragi a beneficiat de pilotarea acestui program, în intervalul martie- decembrie 2019, în sistem catering. Începând cu luna ianuarie a acestui an, nu au mai fost alocate fondurile necesare, astfel că 263 de elevi nu au mai avut parte de masa caldă promisă de guvernanți.
Deși noua ordonanță a adăugat și Școala Gimnazială Scoarța pe lista celor 100 de unități de învățământ beneficiare, nici aici nu au fost alocate fonduri pentru cei 200 de elevi din ciclul primar și preșcolar, a precizat inspectorul școlar, Georgeta Popescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Gorj.
Cele două școli de la Polovragi și Scoarța nu sunt dotate cu spații special amenajate în care să fie gătită mâncarea, astfel că rămâne la decizia unităților de învățământ și autorităților publice locale în ce sistem se va asigura masa caldă elevilor, dacă va fi alocat un buget.
Potrivit actului normativ, în perioada desfășurării activității didactice, preșcolarilor și elevilor din învățământul preuniversitar de stat, li se acordă, cu titlu gratuit, un suport alimentar constând într-un pachet alimentar sau într-o masă caldă pe zi, în limita unei valori zilnice de 10 lei/ beneficiar.

Copyright Protect ! :)