Prefectul îi va obliga pe şefii de servicii publice deconcentrate să participe la şedinţele Colegiului Prefectural

Share dacă ți-a plăcut!

Prefectul de Gorj, Ciprian Florescu, şi-a propus ca în perioada următoare să îi convingă pe şefii de servicii publice deconcentrate să participe în persoană şi nu prin reprezentanţi la şedinţele Colegiului Prefectural.

Conform lui Florescu participarea şefilor este obligatorie şi face parrte din îndatoririle de serviciu. Florescu mizează pe bunul simţ al directorilor respectivi să nu îşi mai trimită subordonaţii la întâlnirile cu reprezentantul guvernului în teritoriu şi că, deocamdată, nu va apela la constrângeri.

Ciprian Florescu este de părere că în ultimele luni titularii au fost înlocuiţi cu adjuncţii, în cadrul şedinţelor Colegiului Prefectural.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a declarat că va insista pe prezenţa la discuţii a titularilor şi nu a înlocuitorilor. Lipsa unui şef de instituţie va trebui să fie bine motivată, a mai spus Florescu.

Conform prefectului, este necesară o relaţie de colaborare, menţionând că şeful Instituţiei Prefectului este obligat prin lege să coordoneze activitatea serviciilor publice deconcentrate. Florescu se declară optimist şi spune că speră ca pe viitor roadele colaborării cu serviciile deconcentrate să fie vizibile.

 

Share dacă ți-a plăcut!
Copyright Protect ! :)