Numărul de cazuri COVID-19 în Gorj a trecut de 600

Share dacă ți-a plăcut!

Un nou record de cazuri de infectare cu noul coronavirus a fost atins astăzi la nivel național. Peste 1000 de persoane au fost depistate pozitive COVID-19 în ultimele 24 de ore. La nivel județean, Gorjul a depășit pragul de 600 de cazuri.

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat astăzi la ora 13:00 un nou record de cazuri Covid. Testele a 1030 de persoane au avut rezultatul pozitiv în ultimele 24 de ore. Separat de acestea, 372 de persoane care erau deja pozitive, au fost reconfirmate ca fiind infectate, dintre care 8 în județul Gorj.

27 de oameni au decedat în intervalul 21-22 iulie în România, iar numărul total de persoane internate la terapie intensivă a ajuns la 293.

Până la această dată, la nivel național au fost prelucrate peste un milion de teste.

În județul Gorj au fost raportate astăzi 26 de cazuri noi, numărul total al infectărilor ajungând  la 602.

De la începutul pandemiei și până în prezent, 40 163 de persoane au fost infectate și doar 24 663 pacienți au fost declarați vindecați și externați.

La nivel European, după Rusia și Spania, România raportează zilnic cele mai multe cazuri de infectare cu virusul Sars-Cov-2.

 

Copyright Protect ! :)