Ninsorile au revenit în Gorj. Drumarii, pregătiți să intervină cu zeci de utilaje

Share dacă ți-a plăcut!

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare cod galben de vânt şi ninsori valabilă până miercuri seara în sudul şi sud-estul ţării, când intră în vigoare o altă avertizare, de vreme deosebit de rece în toată ţara, până vineri.

Angajații Secției de Drumuri Naționale Târgu Jiu sunt în alertă după ce ninsorile au revenit în această dimineață în județul Gorj și au pregătit deja 15 utilaje din cadrul secţiei, la care se adaugă peste 50 de la firma prestatoare de servicii de deszăpezire şi întreţinere a carosabilului. În bazele şi districtele Secţiei de Drumuri Naţionale Târgu Jiu sunt disponibile cantităţile de material antiderapant pentru porţiunile acoperite cu gheaţă şi polei. Până în prezent, au fost folosite câteva mii de tone de material antiderapant în tot judeţul. Aprovizionarea cu material antiderapant, precum şi cu clorură de calciu va continua până la finalul acestui an şi vor fi aprovizionate cantităţile necesare potrivit graficelor.

Poliţiştii le recomandă conducătorilor auto să-şi asigure o bună vizibilitate curăţând parbrizul, luneta şi geamurile laterale; înainte de a pleca la drum, să asigure funcţionarea ştergătoarelor de parbriz şi a sistemului de climatizare şi dezaburire şi să le folosească adecvat în trafic, pentru a vedea şi a putea fi observaţi de ceilalţi şoferi; să aibă autovehiculul echipat cu pneuri corespunzătoare; să circule cu viteză redusă; să păstreze în mers o distanţă suficient de mare pentru a putea opri în condiţii de siguranţă; să nu efectueze depăşiri riscante; să nu frâneze sau să vireze brusc şi să folosească cu precădere frâna de motor; să adopte permanent o conduită preventivă la volan, acordând o atenţie mult mai mare faţă de restul perioadei anului, când carosabilul este uscat.

 

 

 

 

Share dacă ți-a plăcut!
Copyright Protect ! :)