Motoare încinse la Slowride Transalpina Fest

Share dacă ți-a plăcut!

Mii de persoane sunt așteptate la poalele Munților Parâng, în județul Gorj, la Slowride Transalpina Fest.

Cea de-a treia ediție a festivalului strânge din nou pasionații de motociclete și muzică bună la Baia de Fier, de această dată în weekendul 12-14 iulie.

Participanții sunt așteptați la poalele Transalpinei, cu un program menit să ofere o experiență muzicală completă, îmbinând muzica rock cu tradiționalul și experimentalul. Printre headlinerii celor două seri de concerte se numără Dirty Shirt & Orchestra, Implant Pentru Refuz, ALTAR și Coma.

Vineri, 12 iulie, cap de afiș va fi trupa bucureșteană de metal alternativ COMA, o formație obișnuită a cluburilor și festivalurilor rock din România și nu numai.

Restul festivalului cuprinde trupe foarte diverse: de la „veteranii“ ALTAR, prieteni ai festivalului încă de la prima ediție, și militanții Implant Pentru Refuz, la experimentalii Oameni Necunoscuți“, potrivit unui comunicat.

Share dacă ți-a plăcut!
Copyright Protect ! :)