Grup infracțional depistat pe raza județului Gorj

Share dacă ți-a plăcut!

Polițiștii de combatere a criminalităţii organizate din Gorj, împreună cu un procuror D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Gorj, au efectuat un număr de 12 percheziții domiciliare, în județele: Gorj, Dolj și Argeș. În urma acestora, oamenii legii au descoperit mai multe produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Într-un dosar penal privind constituirea unui grup infracțional și efectuarea fără drept de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, 23 de persoane au fost conduse la sediul DIICOT Gorj și SCCO Gorj, iar 7 tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 23 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore.

Se pare că în perioada ianuarie-iunie 2020, pe raza județului Gorj, ar fi fost constituit un grup infracțional  prin intermediul căruia ar fi fost efectuate operațiuni cu produse interzise.

În urma efectuării percheziţiilor domiciliare, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe pungi ce conțineau materie vegetală cu miros specific, 5 cântare folosite la porționarea masei vegetale, 2 stick-uri de memorie, o râșniță de mărunțit şi 23 de telefoane mobile.
Cei șapte au primit mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile. Potrivit anchetatorilor, produsele se vindeau în mare parte în cartierul 9 mai și în imediata apropiere a unui liceu, la prețul de 50 de lei/ pachețel.

Acțiunea a beneficiat și de sprijinul polițiștilor specializați în combaterea criminalităţii organizate din Dolj, Mehedinți și Argeș.

Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul IPJ Gorj, Biroului Operațiuni Speciale Gorj, IJJ Gorj și IJJ Dolj.

 

 

Copyright Protect ! :)