FRH, turneu cu 600 de copii organizat la Târgu Jiu

Share dacă ți-a plăcut!

Federaţia Naţională de Handbal organizează, începând cu data de 30 iunie un turneu de handbal destinat copiilor. Astfel, în Oraşul lui Brâncuşi va avea loc un turneu la care vor participa 600 de copii din întreaga ţară. Competiţiile vor avea loc la Sala Sporturilor şi la Sala de Sport a Şcolii „Voievod Litovoi”.

Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a declarat că Federaţia Naţională de Handbal va suporta costurile organizării turneului. Este vorba de cazarea şi masa sportivilor participanţi. Competiţia naţională va avea loc timp de 3 zile, în perioada 30 mai – 2 iunie. Municipiul Târgu Jiu va găzdui o parte a turnelului, la care vor fi prezenţi doar 600 de copii, dintr-un total de o mie. Restul concursului va avea loc la Bistriţa. Motivul este legat de lipsa locurilor de cazare.

Primarul din Târgu Jiu a precizat că exista posibilitatea ca întreg turneul să fie găzduit în municipiu, dacă prima zi de cazare era vineri. Astfel, erau disponibile căminele şi internatele de la unităţile de învăţământ de pe raza oraşului. Competiţiile vor avea loc la Sala Sporturilor şi la Sala de Sport a Şcolii „Voievod Litovoi”. Pe lângă cei 600 de copii vor fi prezenţi tot atâţia părinţi, profesori sau antrenori. Astfel, peste o mie de persoane din întreaga ţară vor fi prezente la Târgu Jiu timp de trei zile, iar de acest lucru vor profita administratorii de manazine şi pensiuni sau de unităţi de alimentaţie publică.

Share dacă ți-a plăcut!
Copyright Protect ! :)