Decedat după ce a căzut de pe scară

Share dacă ți-a plăcut!

Un tragic accident s-a petrecut ieri într-o gospodărie de pe raza comunei Licurici. Un bărbat în vârstă de 66 de ani a decedat după ce a căzut de pe o scară metalică, chiar în locuința cumnatei sale.

Polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Stoina au fost sesizați printr-un apel 112 cu privire la faptul că un bărbat a căzut de pe o scara și ar fi decedat.

Deplasându-se de urgență la fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat, de  66 de ani, din comuna Berlesti, aflându-se la locuința cumnatei sale din comuna Licurici, a decedat în urma căderii de la o înălțime de aproximativ 2,5-3 metri. Acesta era urcat pe o scară metalică, s-a dezechilibrat și a căzut rănindu-se în zona gâtului, de tabla din care era confecționat gardul locuinței.

La fața locului s-a prezentat și un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Gorj, care din păcate, nu a putut decât să constate  decesul bărbatului.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Copyright Protect ! :)