Cârciumaru cere mai multă implicare la CEO

Share dacă ți-a plăcut!

Parlamentarul de Gorj, Florin Cârciumaru, a declarat că este nevoie ca şefii Complexului Energetic Oltenia să se organizeze mai bine pentru ca societatea să nu mai încheie şi anul 2019 cu pierderi. Senatorul a anunțat că în prezent se lucrează la documentaţia care va fi trimisă Comisiei Europene, care să aprobe o schemă de sprijin pentru Complexul Energetic Oltenia, însă îi cere și ministului Energiei să dea dovadă de o mai mare împlicare în ceea ce privește soarta companie.

În opinia senatorului gorjean, în momentul de faţă se înregistrează o situaţie stabilă la companie, după ce s-a reuşit accesarea unui credit de 500 de milioane de lei. Banii respectivi au fost folosiţi pentru cumpărarea certificatelor de CO2 necesare pentru producţia aferentă anului 2018. Compania energetică a încheiat anul trecut cu pierderi, senatorul PSD de Gorj solicitând o implicare mai mare a ministrului Energiei, Anton Anton la Complexul Energetic Oltenia.

Cârciumaru afirmă că problema certificatelor de carbon este una care trebuie tratată cu multă seriozitate și spune că este nevoie de soluţii pentru ca societatea să nu intre şi în 2020 cu pierderi. În urma vizitei premierului la Termocentrala Rovinari a fost luată decizia de a se lucra la documentaţia care va fi trimisă Comisiei Europene, care să aprobe o schemă de sprijin pentru Complexul Energetic Oltenia. Este vorba de posibilitatea ca statul să poată subvenţiona preţul certificatelor de CO2.

Complexul Energetic Oltenia a plătit peste 250 de milioane de euro pentru certificatele de CO2 aferente producţiei de energie electrică din anul 2018.

Share dacă ți-a plăcut!
Copyright Protect ! :)