Avocați trimiși în judecată într-un dosar de conflict de interese

Share dacă ți-a plăcut!

Trei avocaţi au fost trimişi în judecată de procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, într-un dosar de conflict de interese. Potrivit unui comunicat al PÎCCJ, Ana-Aura Deleanu a fost trimisă în judecată pentru conflict de interese, soţul ei, Vasile Deleanu, pentru instigare la conflict de interese, iar Andrei Teodor Ungureanu pentru complicitate la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni. “În perioada 2012 – 2013, inculpata Deleanu Ana-Aura, de profesie avocat, asociat coordonator al unei societăţi ce a fost desemnată lichidator judiciar al Societăţii Comerciale pentru Închiderea – Conservarea Minelor SA (societate cu capital integral de stat, deţinută de Ministerul Industriei şi Comerţului, aflată în faliment), în exercitarea atribuţiilor sale, încălcându-şi obligaţia de abţinere, a îndeplinit acte prin care au fost obţinute foloase patrimoniale pentru o societate avocaţială la care era asociat soţul său, inculpatul Deleanu Vasile, şi fiica acestuia, de asemenea avocaţi”, se precizează în comunicat.
Conform aceleiaşi surse, inculpata a fost ajutată în demersurile sale de Andrei Teodor Ungureanu, asociat coordonator în cadrul societăţii de avocaţi, sprijinul acestuia materializându-se în încheierea în numele respectivei societăţi a unor contracte de asistenţă juridică. De asemenea, cei doi au fost instigaţi de Vasile Deleanu, care deţinea calitatea de asociat majoritar atât la societatea desemnată ca lichidator judiciar al SC ICM SA, cât şi la societatea avocaţială, exercitând în fapt controlul asupra ambelor entităţi profesionale.
“În mod concret, inculpata Deleanu Ana-Aura, în calitate de asociat coordonator al lichidatorului judiciar, a încheiat, în numele acesteia, cu societatea avocaţială reprezentată de inculpatul Ungureanu Andrei-Teodor, două contracte de asistenţă juridică, acte care au generat obţinerea de către firma de avocatură a unor venituri în cuantum total de 660.300,37 lei, societatea de avocaţi emiţând în acest sens un număr de patru facturi fiscale. Cea mai mare parte a sumelor încasate au constituit foloase patrimoniale obţinute de inculpata Deleanu Ana-Aura, soţul său, inculpatul Deleanu Vasile, şi fiica acestuia din urmă”, se mai arată în comunicat.
Procurorii susţin că unul dintre contractele de asistenţă juridică încheiat de lichidator avea ca obiect recuperarea sumelor datorate SC ICM SA de către Complexul Rovinari SA, în prezent Complex Energetic Oltenia SA, cu care societatea deţinută de Ministerul Industriei şi Comerţului avea un litigiu. În urma încheierii acestui contract, în cadrul procedurii de executare silită, s-au obţinut venituri de 435.710 lei fără TVA, din care suma de 43.571 de lei a revenit inculpatei Ana-Aura Deleanu, suma de 326.782 de lei – inculpatului Vasile Deleanu, iar suma de 21.785 de lei – fiicei acestuia. După finalizarea rechizitoriului, dosarul a fost trimis pentru judecare la Curtea de Apel Bucureşti.

Share dacă ți-a plăcut!
Copyright Protect ! :)