Autovehicul de mare tonaj, condus de un șofer beat

Share dacă ți-a plăcut!

Alcoolul i-a dat aripi unui șofer, în vârstă de 51 de ani, care după câteva pahare, a decis să urce la volanul unui ansamblu format din cap tractor și semiremorcă. Nu s-a gândit nicio secundă că își pune viața în pericol, însă din fericire oamenii legii l-au depistat conducând beat, în scurt timp .

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari, au depistat în trafic, un bărbat care conducea pe raza localității, deși se afla într-o stare mai puțin potrivită unui șofer. Când oamenii legii l-au tras pe dreapta, pe conducătorul auto, în vârstă de 51 de ani, din orașul Turceni, aceștia au rămas încremeniți, constatând că persoana verificată de ei, a condus sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.

”În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența alcoolului”, a transmis Miruna Prejbeanu, purtător de cuvânt IPJ Gorj.

Șoferul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Share dacă ți-a plăcut!
Copyright Protect ! :)