Au pătruns într-un magazin și au furat țigări

Share dacă ți-a plăcut!

Angajata unei unități comerciale, a apelat speriată la numărul unic de urgență, în data de 25 martie, când ajunsă la serviciu, a sesizat că ușa de la intrare a fost forțată. Din incinta magazinului dispăruseră mai multe pachete de țigări. Oamenii legii i-au identificat pe vinovații.
La data de 25 martie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Turceni, au fost alertați de apelul unei femei, privind un furt dintr-o unitate comercială. Hoții au reușit să fugă cu câteva pachete de țigări, după ce au forțat încuietoarea ușii. Polițiștii au reușit să îi identifice pe suspecții care au pătrun în unitatea comercială, în cauză fiind vorba de doi tineri, în vârstă de 22 și 28 de ani, din județul Neamț și din județul Dolj. Pe lângă diferitele mărci de țigări sustrase, cei doi au furat și o casetă de bani, însă în aceasta nu existau valori monetare. Tinerii suspecți se aflau deja în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Dolj, pe numele lor fiind emis mandat de arestare preventivă, cei doi având aantecedente penale.
Polițiștii gorjeni au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat

Share dacă ți-a plăcut!
Copyright Protect ! :)