Aparegio, amenințată cu amenzi pentru gurile de canal

Share dacă ți-a plăcut!

Societatea Aparegio, care administrează canalizarea din municipiul Târgu-Jiu, amenințată cu amenzi de către primarul Marcel Romanescu. Edilul invocă o hotărâre de Consiliu Local care obligă firmele ce administrează gurile de canal să le și ridice la nivelul străzii. Astfel, va fi întrunită o comisie care să se ocupe de rezolvarea problemei privind ridicarea la cote a gurilor de canal din oraş.

În Târgu Jiu, au fost descoperite peste 300 de cămine care sunt periculoase atât pentru trafic, cât și pentru pietoni.

În acest sens, Marcel Romanescu aduce în discuție o hotărâre de Consiliu Local din anul 2007, care prevede aplicarea de sancţiuni operatorilor care nu îndeplinesc această cerinţă şi care nici nu a fost pusă în aplicare până în prezent.

Revoltat că nu sunt luate măsuri, edilul Marcel Romanescu anunță că are baza legală prin care polițiștii locali pot amenda societățile care nu își fac treaba. Printre ele, este vizată și societatea Aparegio, care nu a reușit să ridice toate căminele la același nivel cu strada. Însă nu doar Aparegio are în adminstrare astfel de cămine. Toate societățile riscă amendă de 1.000 de lei pentru fiecare gură de canal neridicată.

Share dacă ți-a plăcut!
Copyright Protect ! :)