23 milioane de euro, investite în transportul în comun

Share dacă ți-a plăcut!

Un nou proiect care vizează modernizarea infrastructurii rețelei de transport în comun, dar și achiziția a 15 troleibuze, a trecut în etapa de precontractare. Potrivit edilului municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, etapa de evaluare tehnică și financiară a proiectului a fost finalizată, sumele totale care urmează să fie investite, ridicându-se la 23 milioane de euro.

După reușita primului proiect, prin care edilulul Marcel Romanescu, a reușit achiziționarea a 20 de troleibuze noi, un nou proiect care prevede modernizarea și extinderea rețelei de transport în comun, dar și achiziționare a alte 15 troleibuze, urmează să ajungă în faza de semnare a contractului. Primarul municipiului Târgu Jiu, susține că proiectul se află în faza de precontractare după ce a obținut 90 de puncte, iar evaluarea tehnică și financiară, pentru reabilitarea, modernizarea și extinderea sistemului public de transport în comun, a fost finalizată recent. O sumă impresionantă este pusă în joc pentru realizarea obiectivului, respectiv 23 milioane de euro.
” Acest al doilea proiect prevede, pe de o parte, modernizarea întregii rețele de transport în comun, aici intrând infrastructura și extinderea acesteia, iar pe de altă parte achiziționarea a încă 15 troleibuze de 12 metri, dintre care 6 cu autonomie extinsă. Va fi reabilitată rețeaua de contact pe o distanță de 13,6 km, va fi amenajat și modernizat depoul Transloc și, de asemenea, va fi instalat sistemul ”e-ticheting” care va permite achiziționarea biletelor prin metode moderne de plată”, a transmis Marcel Romanescu, primarul Municipiului Târgu Jiu .

În perspective lui Marcel Romanescu, modernizarea transportului în comun reprezintă o măsură important care ar putea duce la descongestionarea traficului.

Share dacă ți-a plăcut!
Copyright Protect ! :)