PSD Gorj, inclus pe lista organizațiilor județene unde vor avea loc alegeri interne

PSD Gorj a fost inclus pe lista filialelor unde vor fi organizate alegeri interne între 15…

Bursa locurilor de muncă pentru Portugalia şi Danemarca, organizată la mijlocul acestei luni la Târgu-Jiu

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj, prin intermediul Serviciului EURES România, anunţă organizarea la…

Patru concurenţi pentru postul de director al Clubului Sportiv Municipal

Patru concurenţi se luptă să câștige postul de director al Clubului Sportiv Municipal din Târgu Jiu.…

Se caută constructori pentru modernizarea primului tronson din Calea Eroilor şi a Colegiului Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu

Autorităţile locale vor organiza licitaţii în acestă lună pentru modernizarea primului tronson din Calea Eroilor şi…

Au fost alocate fonduri pentru asfaltarea străzilor din Cartierul Narciselor

Locuitorii din cartierul Narciselor vor avea străzi asfaltate în acest an. Autorităţile promit demult modernizarea infrastructurii…

Au fost reluate negocierile pentru investiția chinezilor la Termocentrala Rovinari

O delegaţie din partea companiei energetice chineze China Huadian s-a aflat astăzi la Târgu Jiu pentru…

Pensionarii gorjeni vor merge cu întârziere la tratament din cauza neaprobării bugetului

Biletele de tratament pentru pensionarii din Gorj vor veni cu întârziere în acest an, din cauza…

Licitaţie pentru continuarea lucrărilor la varianta ocolitoare a municipiului Târgu Jiu

Narcis Neaga, directorul general al Companiei Naţionale pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere, este aşteptat în Gorj la…

Sancțiuni de 40.000 de lei, aplicate de polițiști in doar câteva zile

Polițiștii gorjeni au aplicat în ultimele zile 118 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 40.000 lei. Începând…

Spitalul din Târgu-Jiu, obligat să platească 2 milioane de lei despăgubiri după moartea unei paciente

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu va trebui să prevadă în Bugetul de venituri şi…

Directori din CJ Gorj, reconfirmați pe funcții, după ce au fost evaluați

Doi directori din cadrul Consiliului Judeţean Gorj îşi vor putea păstra mandatele, după ce au trecut…

Un nou scandal la Primăria Albeni. Polițiștii fac cercetări

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj a deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de lovire…

Copyright Protect ! :)