Zeci de persoane cu dizabilități și-au strigat nemulțumirile în Piața Prefecturii

0
42

Zeci de gorjeni au protestat în această dimineață în Piaţa Prefecturii din Târgu Jiu pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi. Protestatarii cer ca statul să le respecte drepturile prevăzute prin legislaţie şi să le îmbuntăţească. De asemenea, persoanele cu dizabilităţi sunt împotriva iniţiativei Guvernului de a transfera plata drepturilor în sarcina autorităţilor locale, unde sunt probleme cu banii.

Elena Dobroiu, preşedinta Asociaţiei „Iubirea învinge autismul” şi mama unei fetiţe cu autism atrage atenția că problemele vor fi foarte grave din cauza subfinanţării domeniului asistenţă socială. De asemenea, o altă revendicare a protestatrilor se referă la înfiinţarea Fondului pentru persoanele cu dizabilităţi.

La rândul său, Dan Pătrăşcoiu, membru al Asociaţiei „Iubirea învinge autismul”, a precizat că persoanele cu dizabilităţi nu trebuie lăsate fără indemizaţii. Şi aparţinătorii au nevoie de susţinere din partea statului pentru că au grijă de cei aflaţi în suferinţă.

Robert Gavrilescu, persoană imobilizată în scaunul rulant, a fost prezent la protest, nemulțumit de faptul că statul face tot felul de experimente cu persoanele cu handicap.În județul Gorj sunt peste 12.000 de persoane cu dizabilităţi. Dintre acestea 1.200 sunt copii.