Zeci de elevi au fost găsiţi în baruri, deşi ar fi trebuit să fie la ore

0
262

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Gorj iau la bani mărunți toți profesorii care predau în unitățile de învățământ din municipiul Târgu-Jiu. Asta după ce mai mulți elevi au fost prinși de jandarmi în baruri și restaurante deși trebuiau să fie la ore. Jandarmii gorjeni au desfăşurat o activitate de control în restaurante şi baruri, acolo unde au găsit nu mai putin de 41 de chiulangii. Tinerii lipseau de la cursuri fie pentru a juca biliard, fie pentru a bea o cafea. Aceştia nu au fost deloc surprinşi de prezenţa jandarmilor, care i-au legitimat, urmând să ia legătura cu directorii liceelor unde aceștia învață. Acțiunile de acest tip au rolul de a preveni absenteismul școlar, susține Alin Ivan, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Gorj.

Elevii vor da acum explicaţii conducerilor şcolilor unde învaţă şi ar putea fi sancţionaţi. Cu ochii pe aceștia dar și pe profesorii care le predau sunt și reprezentanții Inspectoratlui Școlar Județean Gorj care susțin că vor lua măsuri. Cel mai probabil, chiulangiii se vor alege cu media scăzută la purtare.