Vâlceanu îl interpelează pe ministrul Educației în scandalul de la Inspectoratul Școlar

0
280

Președintele PNL Gorj, deputatul Dan Vîlceanu, l-a interpelat ministrul Educației cu privire la presiunile pe care inspectorul general școlar al ISJ Gorj le-ar exercita asupra unor angajați. Deputatul liberal a depus o interpelare prin care solicită ministrului Educației, Valentin Popa, să ia măsurile care se impun în privința modului inacceptabil prin care inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Gorj, Ion Ișfan, tratează angajații din sistem. Liberalii susțin că în urmă cu câteva zile, Ișfan a cerut note explicative și a pus presiuni pe două angajate care au făcut public faptul că, după ce au muncit o lună de zile, nu vor primi niciun leu salariu, dimpotrivă sunt nevoite să aducă bani de acasă pentru a-și achita contribuțiile către stat.
Președintele PNL Gorj, deputatul Dan Vîlceanu, consideră inadmisibil ca șefi de instituții să recurgă la presiuni asupra subordonaților și să interzică unor oameni dreptul la liberă exprimare, un drept garantat de Constituția acestei țări. ”Este inadmisibil ca în anul 2018, șefi de instituții de învățământ din România să recurgă la forme de tip securistic pentru a intimida salariații. Vă semnalez, domnule ministru, cel puțin două cazuri, în care îngrijitoare de la o școală din comuna Roșia de Amaradia, județul Gorj, care au vorbit public despre faptul că la finalul lunii nu încasau bani, ci aduceau bani de acasă, au fost chemate de directorii de școli, la ordinul șefului Inspectoratului Școlar Gorj, Ion Ișfan, și li s-au cerut explicații pentru declarațiile publice”, se arată în interpelarea depusă.
În replică, Ion Ișfan, inspectorul școlar general al IȘJ Gorj neagă faptul că ar fi exercitat presiuni asupra angajaților și a dat asigurări că mâine tot personalul din învățământ își va primi integral salariile.

În interpelarea depusă , deputatul PNL, Dan Vâlceanu îi solicită ministrului Educației să verifice și să ia măsurile necesare în acest caz, mai ales că nu este pentru prima dată când sunt semnalate situații în care inspectorul școlar general al ISJ Gorj emite decizii abuzive.