Un pistol și 11 proiectile, găsite la un tânăr din Târgu Jiu

0
27

Poliţişti din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în data de 2 iunie, un bărbat, de 38 de ani, din municipiul Târgu Jiu, a deținut, fără drept, o armă neletală, calibru 9 mm și muniție aferentă, respectiv 11 proiectile metalice, acesta nefiind autorizat pentru a deţine, purta şi folosi arme şi muniţii neletale. Arma neletală și cele 11 proiectile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, respectiv deţinerea sau portul, fără drept, de arme neletale, din categoria celor supuse autorizării.