Tânără din Runcu, moartă în Germania

0
469

O tânără de 19 ani, din comuna Runcu, satul Suseni, a murit în condiţii suspecte în Bonn – Germania. Fata ar fi căzut de la etajul șapte al unui imobil. Elena Cîncea plecase de puţină vreme în Germania şi locuia acolo, alături de un prieten. Nu se cunosc prea multe în legătură cu ocupaţia tinerei. Aceasta plecase de lângă mama şi cei doi fraţi pe care îi avea în Suseni ca să îşi caute o viaţă mai bună peste hotare. Pe 13 august,  fata ar fi căzut de la etajul al şaptelea al unei clădiri. Potrivit primarului din Runcu, Adi Câmpeanu, prietenul tinerei ar fi declarat la poliţie că fetei i s-a  făcut rău şi a ieșit pe balconul locuinţei, la aer. Tânăra nu a mai revenit, însă în cameră, prietenul acesteia a mers pe balcon să vadă ce se întâmplă și –ai zărit trupul pe caldarâm, în faţa clădirii.

Pentru că fata provenea dintr-o familie modestă, Primăria Runcu a fost nevoită să întocmească o serie de documente în plus pentru ca trupul neînsufleţit al fetei să poată fi trimis acasă. Tot Primăria Runcu va achita toate cheltuielile de repatriere şi transportul de la Bonn şi până la Suseni, susține edilul localității, Adrian Câmpeanu.