Speriați de căpușe

0
173

Cetăţenii se tem de căpuşele care au înţesat spaţiile verzi din municipiul Târgu Jiu. Locuitorii oraşului au ajuns să se ferească să mai intre pe spaţiile verzi, de teamă să nu fie muşcaţi de căpuşe. Foarte mulţi copii se joacă în zona verde din centrul municipiului, iar unii au ajuns la spital, după ce părinţii au descoperit să fuseseră muşcaţi de insectele respective.

Primarul din Târgu Jiu, Marce Romanescu, a declarat că vor avea loc 3 acţiuni de dezinsecţie pentru stârpirea căpuşelor. Una a avut deja loc. Cetăţenii se tem de căpuşe şi, momentan, ocolesc zonele cu iarbă. Insectele respective transmit boli periculoase. În special copiii sunt expuşi la muşcăturile de căpuşe, având în vedere că se joacă foarte mult în spaţiile verzi din oraş.

 

În fiecare zi, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu se prezintă 2-3 persoane înţepate de căpuşe. În caz de nevoie se aplică şi un tratament de specialitate, după ce căpuşa a fost înlăturată de personalul medical.