ȘOC! Directorul Penitenciarului Târgu Jiu, acuzat de corupție

0
3883

Scandal la Penitenciarul Târgu Jiu. Directorul unității, comisarul șef Ion Popescu, este acuzat de corupție după ce ar fi cerut  de la iubita unui deținut medicamente, materiale și utilaje. Totul, pentru a-i acorda celui încarcerat diferite favoruri constând în vizite intime, recompense și liberare condiționată în avans. Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor a cerut o anchetă în acest caz.

„Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor a solicitat marti, 17 iulie 2018, o anchetă la Penitenciarul Târgu Jiu, acuzandu-l pe directorul penitenciarului, comisarul şef Ion Popescu, de infracţiuni de corupţie în legătură cu favorizarea unui deţinut. Comisarul şef de penitenciare Ion Popescu este acuzat că în calitate de director a solicitat şi a primit în mai multe rânduri foloase de la numita MDL, concubina deţinutului AS în schimbul unor favoruri acordate deţinutului, constând în vizite intime, recompense şi, implicit, liberarea condiţionată în avans”, anunţă reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), printr-un comunicat de presă.

Liderul FSANP, Sorin Dumitraşcu, spune că  directorul penitenciarului din Târgu Jiu ar fi solicitat femeii medicamente, materiale şi utilaje, acesta promițându-i că îl va ajuta pe iubitul ei, acordându-i diverse favoruri. Femeia a predat bunurile  directorului Ion Popescu, fără însă a fi certificată înregistrarea acestora în gestiunea penitenciarului.

„Faptele directorului Ion Popescu, numitei MDL şi deţinutului AS se încadrează ca infracţiuni de luare, respectiv, dare de mită şi trafic, respectiv, cumpărare de influenţă (art. 289 – 292 Noul Cod Penal), iar acesta nu este la prima abatere, în 2014 acesta fiind anchetat pentru fapte similare în favoarea deţinutului Ionel Manţog. Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor va sesiza şi organele de urmărire penală existând supiciunea că Administraţia Naţională a Penitenciarelor îl va face scăpat şi de această dată pe directorul Penitenciarului Târgu Jiu, comisarul Ion Popescu. Anchetatorii vor trebui să verifice şi câte alte aşa-zise sponsorizări au fost făcute direct către şeful penitenciarului, dar şi câte dintre bunuri şi cât exact din sumele de bani ‘sponsorizate’ au ajuns la acesta. Aceste documente descoperă doar vârful icebergului corupţiei de la Penitenciarul Târgu Jiu”, mai arată Dumitraşcu.