Situație financiară dificilă pe final de an la primăriile din județul Gorj

0
352

Cel puțin două primării din județul Gorj înregistrează pe final de an o situație financiară extrem de dificilă. Este vorba despre administrațiile publice locale din Stănești și Roșia de Amaradia, acolo unde nu există bani nici măcar pentru plata salariilor funcționarilor publici. Cea mai gravă situație este la Primăria Stănești, acolo unde agnajații nu și-au mai mult salariile de patru luni, în timp ce la Roșia de Amaradia funcționarii publici au lefuri restante de trei luni. Consiliul Județean Gorj a direcționat la începutul acestei luni suma de peste 200.000 de lei Primăriei din Stănești, însă banii nu sunt suficienți pentru acoperirea datoriilor. La Roșia de Amaradia, situația este și mai complicată din cauză că primăria este nevoită să achite sume importante de bani profesorilor care au obţinut mai multe drepturi în instanţă.Cosmin Popescu, șeful județului a precizat că nu poate găsi în momentul de față decât o soluție tranzitorie pentru UAT-urile cu probleme financiare, până la aprobarea bugetului de stat.

Șeful județului, Cosmin Popescu a recunoscut faptul că mai există și alte primării din Gorj care au nevoie de fonduri, edilii localităților cu probleme financiare fiind sfătuiți să își facă de acum înainte calculele în funcție de bugetele pe care le primesc. Inclusiv Consiliul Județean Gorj are nevoie de un buget corespunzătopr pentru a asigura cofinanțarea la anumite proiecte pe fonduri europene, susține Comsin Popescu, președintele instituției.