Silvicultor reâinut pentru un prejudiciu de 88.000 de lei

0
453

Angajatul unui ocol silvic din Gorj a fost reţinut de poliţiştii gorjeni pentru săvârşirea mai multor infracţiuni silvice, într-un dosar în care prejudiciul a fost estimat la 88.000 de lei. Anchetatorii îl acuză pe bărbatul, de 29 de ani, că ar fi dispus, în cursul anului trecut, marcarea în fals a unor arbori, în vederea tăierii. Suspectul este cercetat penal de poliţişti din cadrul Poliției Orașului Țicleni, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la folosirea de instrumente de marcare false, complicitate la tăiere fără drept şi furt de arbori din fondul forestier naţional, fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore a unui bărbat de 29 de ani din comuna Runcu. În urma cercetărilor efectuate de polițiști, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbuneşti, s-a constatat faptul că suspectul, în cursul anului 2016, ar fi dispus unor lucrători silvici să marcheze în fals, în vederea tăierii, mai mulți arbori din fondul forestier național de pe raza orașului Țicleni, creând un prejudiciu de aprox. 88.000 de lei. Bărbatul a fost introdus în Centrul de reținere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj, urmând ca în data de 18 august, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbuneşti, cu propuneri legale.