Șef de secție decedat în spital

0
3726

Tragedie la Spitalul Județean de Ugență din Târgu Jiu. Șeful secției Cardiologie a decedat chiar în incinta unității medicale în timp ce se afla la serviciu. Grigore Lupescu junior, în vârstă de 55 de ani  a murit în urma unui infarct, acesta fiind internat  de ieri la secția ATI, întrucât nu se simțea bine.

Medicul Grigore Lupescu junior era cunoscut printre lumea medicală  atât din județul Gorj cât și la nivel național întrucât a publicat alături de tatăl său, și el medic cardiolog, mai multe lucrări științifice și cărți de specialitate. Grigore Lupescu, și-a găsit sfârșitul, chiar în unitatea medicală în care și-a desfășurat activitatea. Acesta a câștigat concursul pentru postul de șef al secției de Cardiologie chiar la începutul anului în curs, colegii de la SJU Târgu Jiu regretând acum trecerea prematură în neființă a celui care a fost un medic excelent.

Potrivit primelor ipoteze lansate de medici, Grigore Lupescu ar fi decedat în urma unui infract miocardic, însă necropsia va stabili cu exactitate cauza morții.