Secretarii de stat, Andrei Maioreanu și Doru Vișan, întâlnire la Motru cu primarii și reprezentanți ai CEO

0
362

Secretarii de stat Doru Vișan și Andrei Maioreanu sunt așteptați vineriîn județul Gorj, mai exact la Motru, acolo unde va avea loc o întâlnire de lucru la care au fost invitați să participe primari, dar și reprezentanți ai Complexului Energetic Oltenia. La discuții vor lua parte și parlamentarii PSD de Gorj, Florin Cârciumaru și Mihai Weber care și-au propus în felul acesta să își reia vizitele în județ. Discuțiile vizează buna funcționare a Complexului Energetic Oltenia, la întâlnire urmând să fie prezentă și conducerea CEO, dar și șeful județului, Cosmin Popescu.

Potrivit Ancăi Bordușanu, purtătorul de cuvânt al PSD Gorj, discuțiile vor viza atât problemele autorităților locale, dar și cele referitoare la funcționarea în bune condiții a Complexului Energetic Oltenia.

Problemele preluate de la şedinţa de lucru de vineri vor ajunge pe masa parlamentarilor gorjeni. Astfel de întâlniri au fost organizate şi anul trecut, una dintre problemele ridicate atunci fiind modificarea Codului Silvic, mai spune Anca Bordușanu, purtătorul de cuvânt al PSD Gorj.

Social-democrații gorjeni au fost, însă criticați în repetate rânduri, în special de liberali pentru faptul că aceste întâlniri nu au avut niciun fel de efect, fiind organizate mai mult pentru imaginea partidului.