Se depun cererile pentru programul de minimis la lână

Share dacă ți-a plăcut!

Fermierii au posibilitatea să depună cereri pentru a beneficia de ajutorul de minimis în anul agricol 2019. Alin Petrică, directorul adjunct al Direcţiei pentru Agricultură Gorj, a declarat că Ministerul de resort a transmis deja informări în teritoriu pentru ca programul privind acordarea ajutorului de minimis producătorilor de lână să fie demarat cât mai repede.

Alin Petrică a precizat că subvenţia este de un leu pentru fiecare kilogram de lână colectat în centre specializate. În zilele următoare vor avea loc întâlniri cu toţi crescătorii de ovine din Gorj. Este vorba de proprietarii de turme din partea de nord a judeţului. Reprezentantul Direcţiei pentru Agricultură a precizat că viitorii beneficiari ai subvenţiei trebuie să depună actele până la finalul lunii martie.

Prin Direcţia Agricolă se mai acordă ajutoare de minimis şi pentru cultivatorii de tomate sau de porci din rasele bazna şi mangaliţa. De asemenea, de anul acesta și cultivatorii de usturoi vor putea să primească subvenţii de la stat.

Share dacă ți-a plăcut!
Copyright Protect ! :)