Scarlat Iriza anunță alegeri la ALDE Gorj în primăvară. “Organizația e în moarte clinică din cauza lui Dian Popescu”, susține parlamentarul

0
343

Parlamentarul ALDE Gorj, Scarlat Iriza reia atacurile la adresa președintelui interimar al organizației județene, Dian Popescu. Iriza susține că a tras semnale la București în ceea ce privește slaba implicare a actualului lider al aldiștilor gorjeni, Dian Popescu și spune că a primit promisiuni că în această primăvară vor avea loc alegeri la organizația județeană. Senatorul  a declarat la un moment dat că este dispus să părăsească și el organizația din cauza modului în care aceasta este condusă, însă acum afirmă că s-a integrat destul de bine în grupul ALDE de la Parlament.

“ALDE la Gorj este în moarte clinică”, mai spune parlamentarul Scarlat Iriza care avertizează că, în cazul în care Dian Popescu nu va fi îndepărtat de la șefia organizației județene, vor exista plecări masive din partid.