Scandal cu Poliția din Rovinari

0
272

Polițiștii din Rovinari, acuzați că sfidează legea. Un cetățean din Plopșoru susține că aceștia ar fi făcut abuz de funcția pe care o dețin și l-au luat peste picior deși bărbatul în cauză a fost agresat în repetate rânduri de un consătean care, ultima dată l-a bătut chiar în centrul orașului Rovinari, după ce a făcut cumpărăturile și se îndrepta spre mașina pe care o avea parcată în zonă. Gabriel Nănuți povestește că imediat după incident a cerut ajutorul autorităților dar nu a fost băgat în seamă. Ba mai mult, a fost jignit de un polițist care ar fi trebuit de fapt să intervină pentru aplanarea conflictului După ce a fost bătut măr, bărbatul a primit și o amendă de 200 de lei.

Bărbatul de 37 de ani susține că este terorizat de o bună perioadă de timp de consăteanul său care l-a agresat, ultima dată,  în apropierea pieței din Rovinari. Acesta spune că agresorul îl urmărește și îl amenință că îi va da foc la casă, totul pentru că îl consideră vinovat de faptul că polițiștii au aflat că circulă zilnic cu autoturismul personal deși nu deține permis de conducere. Salariatul CE Oltenia a obținut certificat medico-legal de la Serviciul de Medicină Legală Gorj din care reiese că necesită între 5 şi 6 zile de îngrijiri medicale. Reprezentanții IPJ Gorj au confirmat cazul însă au refuzat să ofere un punct de vedere oficial cu privire la cele constatate.