Rupere de nori în Gorj. DJ 665, închis circulației

0
565

O rupere de nori a făcut prăpăd astăzi în localitățile Polovragi și Novaci. Mai multe gospodării au fost inundate în urma ploilor abundente. Disperați, oamenii au cerut ajutorul pompierilor pentru a scoate apa din curți. Echipaje din cadrul Gărzii de Intevenție Novaci și Detașamentului de Pompieri Târgu Jiu au intervenit cu mai multe motopompe pentru limitarea efectelor indundațiilor. În sprijinul acestora au fost dislocați pompieri de la Hurezani, Turceni, Motru și Tismana. Mai mult decât atât, din cauza căderilor masive de precipitații, o echipă formată din reprezentanți ai Instituției Prefectului, ai Consiliului Județean Gorj, IPJ Gorj și Secției Drumuri Naționale Tg-Jiu a luat decizia ca circulația pe DJ 665, în dreptul localității Cernădie, să fie închisă, drumul devenind impracticabil. Județul Gorj se află sub cod galben de vreme rea de mâine dimineață de la ora 06:00 până seara la ora 23:00. În intervalul menționat vor fi averse torențiale, vijelii, descărcări electrice și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși frecvent 20…25 l/mp și pe arii restrânse 40… 50 l/mp. De asemenea, ANM a emis o informare meteorologică de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă în toată ţara, în intervalul 22 iunie, ora 16.00 – 23 iunie, ora 10.00.