Romanescu verifică lucrările de reabilitare a rețelei de canalizare

0
327

Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a postat pe contul personal de Facebook că a verificat stadiul unor lucrări din zonele 8 Mai – Piața Mică și Griviței. Este vorba despre lucrările pentru reabilitarea rețelei de canalizare a orașului.

”Am verificat astăzi stadiul unor lucrări din municipiul Târgu Jiu. Au existat plângeri în legătură cu faptul că se circulă cu dificultate în zona 8 Mai – Piața Mică. Am discutat cu cei de la societatea care se ocupă de lucrările de reabilitare a rețelelor de canalizare din această zonă. Am fost asigurat că lucrările se vor finaliza în cel mai scurt timp posibil, astfel încât să se poată turna asfalt și circulația să se desfășoare în condiții normale. Se lucrează cu dificultate, de la un cămin de colectare la altul, iar terenul este destul de dificil, mai ales între blocuri, unde există multe conducte printre care și cele de gaze. Am stat de vorbă și cu cetățenii din zonă. Oamenii au înțeles că este nevoie de aceste lucrări și în curând se va putea circula în condiții normale. O situație asemănătoare este în zona Griviței, dar aici, aleile fiind mult mai late, se lucrează mai ușor.”

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here