PSD Motru, mai mulți simpatizanți decât membri de partid

0
124

Social-democrații au primit directive clare: să își întărească filialele din teritoriu, dar în special organizațiile de femei și tineret. La Organizația PSD de la Motru, de exemplu este nevoie de o reîmprospătare a membrilor de partid, după cum afirmă președintele Cosmin Morega. Consțienți de faptul că funcționează cu activ de partid insuficient și înbătrânit, social-democrații din Motru se regrupează și vor forță politică proaspătă, mai ales la organizațiile de femei și tineret. Deși susține că Organizația PSD de la Motru pe care o conduce are în jur de 2000 de membri, Cosmin Morega recunoaște că încearcă pe toate căile să atragă fețe noi în partid, cel mai probabil ca urmare a faptului că există mai mulți simpatizanți decât cei care au adeziune la partid.

Ceea ce se încercă la Motru este valabil în toate organizațiile PSD din teritoriu, susține Anca Bordușanu, purtătorul de cuvânt al social-democraților gorjeni care a precizat că toți cei care au în prezent calitatea de simpli simpatizanți vor trebui să își facă adeziune de înscriere în partid.