PSD a câștigat alegerile de la Telești. Ion Mischie este noul primar al localității

0
65

Ion Mischie de la PSD a câștigat alegerile de la Telești cu 953 de voturi, pe locul al doilea fiind Cristian Mischie de la ALDE cu 370 de voturi, pe trei Constantin Croicu de la PNL cu 156 de voturi și pe patru Gheorghe Mogoșanu de la PMP cu 49 de voturi. Zeci de social-democrați din staff-ul de campanie al lui Ion Mischie, dar și simpatizanți au așteptat noaptea trecută  în fața primăriei din Telești, pentru a afla rezultatul alegerilor. Cosmin Popescu, coordonatorul de campanie al noului primar din Telești, Ion Mischie susține că scorul obținut de acesta, respectiv 62,04 % vine după o campanie asiduuă de două săptămâni.

La rândul său, Aurel Popescu, președintele PSD Târgu-Jiu declară că rezultatul era unul previzibil, în condițiile în care fostul edil social-democrat, Romulus Bâldea l-a susținut pe noul primar  Ion Mischie pentru ca PSD să aibă continuitate la Primăria Telești. Bâldea a fost nevoit să demisioneze vara trecută de la primărie, după ce a fost declarat incompatibil de către Agenția Națională de Integritate.

La alegerile de duminică, la Telești a fost înregistrată cea mai mare prezență la vot din țară, respectiv 67,62%.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here