Proxeneții care ademeneau tinere cu excursii în Italia, trimiși în judecată

0
214

Cinci persoane au fost trimise în judecată de procurorii DIICOT Gorj într-un dosar de proxenetism în care au fost făcute descinderi și arestări preventive în cursul lunii noiembrie 2017. Lider al grupării respective a fost considerat Costinel Constantin Breazu, zis și „Îngerul Negru”. El i-a coordonat pe alți patru prieteni de-ai săi. Aceștia sunt acuzați că ademeneau tinere din Bumbești-Jiu cu excursii în Italia, după care fetele, inclusiv minore, erau obligate să se prostitueze, câștigurile lor fiind de ordinul zecilor de mii de euro. Banii erau investiți în mașini second hand care erau vandute apoi  în România, sumele câștigate ilegal fiind spălate astfel destul de ușor pentru a căpăta o aparență de legalitate. Dosarul va fi judecat anul acesta la Tribunalul Gorj, unde un judecător va analiza probele strânse de procurori și va dicta sentinta în acest caz.