Primăria Târgu Jiu vrea să introducă parcările cu plata prin SMS

0
62

Primăria Târgu Jiu vrea să introducă parcări cu plata prin sms la nivelul municipiului. În acest sens, Direcţia de Patrimoniu Târgu Jiu a primit sarcina de a pregăti un proiect privind sistemul de plată prin SMS. Marian Rotaru, directorul Direcţiei Publice de Patrimoniu Târgu Jiu, a declarat că s-a deplasat în vizite de documentare în trei oraşe pentru a observa cum funcţionează sistemul. Rotaru a precizat că mai întâi vor trebui  realizate noi parcări publice cu plată, după care se va renunţa, treptat, la taxatoarele actuale. Marian Rotaru a mai spus că proiectul privind parcările cu plată prin SMS va fi prezentat comisiei de circulaţie din primărie, după care va fi supus aprobării Consiliului Local Târgu Jiu.

Şeful Direcţiei de Patrimoniu din Primăria Târgu Jiu, Marian Rotaru, a mai declarat că parcările cu plata prin SMS vor fluidiza circulaţia. Actualele taxatoare vor fi folosite la activitatea de control sau vor elibera înn continuare bonuri celor care nu doresc să achite taxa de parcare prin SMS.

La nivelul Primăriei Târgu Jiu va fi înfiinţat un nou serviciu de parcări publice. Acesta va beneficia de serviciu juridic propriu şi contabilitate, astfel încât să îşi poată gestiona independent activitatea.