Prim-vicepreședinte nou la PNL Târgu-Jiu. Mihai Paraschiv nu a obținut funcția respectivă

0
294

Biroul Politic al Partidului Naţional Târgu Jiu a ales aseară un nou prim-vicepreşedinte, postul fiind vacant după ce liberala Daniela Vulpe a fost numită director de şcoală. Prim-vicepreședintele PNL Târgu-Jiu, Eduard Berca l-a propus pentru acest post de consilierul local Mihai Paraschiv, care, însă a luat doar 7 voturi. Funcţia a fost câştigată în cele din urmă de Victor Pîrvulescu, despre care consilierul municipal, Eduard Berca spune acum că este un liberal cu state vechi și care s-a implicat în activitatea de la partid. Biroul Politic al PNL Târgu-Jiu este format din 31 de persoane, dar la ședință au fost prezente doar 21. Deși chiar Eduard Berca îl propusese pe consilierul municipal, Mihai Paraschiv pentru o astfel de funcție, acum îl laudă pe câștigător.