Ploile au făcut prăpăd în mai multe localități din Gorj

0
185

A fost rupere de nori seara trecută în județul Gorj. Ploile torențiale au făcut ravagii în mai multe zone ale județului, iar apele au inundat gospodăriile localnicilor. Drumurile au fost acoperite de șiroaie după ce șanțurile nu au mai făcut față debitului mare de apă. Scoarța, Lelești  sau Drăgoieni se numără printre localitățile ale căror drumuri au fost acoperite de apă. Disperați, localnicii au cerut ajutorul pompierilor.

Și în municipiul Târgu Jiu au fost probleme. Mai multe străzi din Debarcader și din zona Lido au fost inundate. Potrivit meteorologilor nu scăpăm de ploi nici în zilele următoare. Sunte așteptate descărcări electrice și căderi de grindină, iar aversele de ploaie vor cumula 20- 25 de litri pe metrul pătrat.