Pistoale, găsite în zidurile unei case

0
69

Două revolvere au fost găsite la sfârşitul săptămânii trecute, în zidurile unei gospodării din comuna Dănciuleşti. Un bărbat, de 37 de ani, s-a apucat sâmbătă să efectueze lucrări de reparaţii la casa pe care o deţine în Dănciuleşti. La un moment dat, a găsit un revolver în stare avansată de degradare şi a sunat la poliţie. Arma a fost preluată de oamenii legii. În timp ce a continuat lucrările la imobil, bărbatul a mai găsit un revolver ruginit, în stare avansată de degradare şi cu mecanismele de funcţionare defecte. Poliţiştii au ridicat şi această armă pentru verificări. Oamenii legii au deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor faptei, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here