Personalul de la Secţia UPU, suplimentat cu noi medici

Share dacă ți-a plăcut!

Secția UPU a Spitalului Județean din Târgu Jiu își va mări echipa. Consiliul Județean Gorj a aprobat un proiect de hotărâre prin care vor fi angajați noi medici pe secția de primiri urgențe. Tot la nivelul instituției publice se vor organiza concursuri pentru ocuparea funcțiilor de șefi de secții.

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu va angaja mai mulţi medici, după ce Consiliul Judeţean a aprobat transformarea a două posturi de medic rezident de la Neonatologie şi Medicină Internă în medic specialist. De asemenea, potrivit lui Cosmin Popescu, șeful județului, au fost înfiinţate 15 noi posturi pentru cadre medicale la Secţia UPU. Numărul mare de solicitări venite din partea cetățenilor a dus la mărirea echipei de la Secția de primiri urgențe a Spitalului Județean din Târgu Jiu, iar în perioada următoare, efectivul cadrelor medicale va fi suplimentat prin noi angajări.

În ceea ce privește structura de posturi din cadrul UPU – SMURD, au fost înființate 15 posturi corespunzătoare unor funcții contractuale de execuție. Majorarea numărului de posturi se realizează prin raportare la numărul anual de prezentări ale pacienților în UPU – SMURD, respectiv 40.000, iar finanțarea posturilor va fi asigurată de Ministerul Sănătăţii prin Direcţia de Sănătate Publică, după cum a precizat Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj.

Consiliul Judeţean a mai avizat solicitarea Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu de organizare a concursurilor de ocupare a unor funcții de conducere vacante de șef de secție, șef de laborator, șef de serviciu și de medic-șef la UPU – SMURD. Vor fi organizate concursuri pentru 27 de posturi de conducere, între care 21 pentru şefi de secţie, a anunțat Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj.

Posturile de la UPU vor fi ocupate prin concurs sau direct prin acordul medicului șef .

Share dacă ți-a plăcut!
Copyright Protect ! :)