Organigramă nouă pentru Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj

0
749

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj va avea de luna viitoare o nouă organigramă. Laurenţiu Diaconescu, noul director al DGASPC Gorj, a anunţat că noua organigramă va fi aprobată la finalul lunii iulie, în următoarea şedinţă a Consiliului Judeţean Gorj. Diaconescu a spus că principalele modificări aduse documentului vizează desfiinţarea postului de director adjunct şi înfiinţarea a două posturi de directori adjuncţi. Unul dintre posturi va fi pe componenta copii şi altul pe componenta adulţi. Totodată, va fi înfiinţat şi un compartiment pentru îngrijire adulţi.

Directorul general al Direcţiei de Asistenţă Socială Gorj, a precizat că nu se mai putea desfăşura activitatea cu un singur director adjunct pe componenta socială din cauza volumului mare de muncă. Pentru ocuparea celor două posturi de directori vor fi organizate concursuri. O altă modificare în organigrama DGASPC se referă la compartimentul Telefonul copilului. În urma reorganizării vor apărea posturi de asistent social şi psiholog. De asemenea, toate serviciile vor fi licenţiate şi vor fi înfiinţate case de tip familial, un centru pentru copii și delicvenți și unul pentru persoanele vârstnice.