Licitaţie pentru continuarea lucrărilor la varianta ocolitoare a municipiului Târgu Jiu

0
110

Narcis Neaga, directorul general al Companiei Naţionale pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere, este aşteptat în Gorj la jumătatea acestei luni. Deputatul PSD Mihai Weber a declarat că şeful CNAIR va sosi la Târgu Jiu pentru a prezenta proiectele de infrastructură noi sau aflate în derulare la nivelul judeţului. În primul rând, este vorba de varianta ocolitoare a municipiului Târgu Jiu. Lucrările sunt blocate de mai bine de un an de zile.

Potrivit lui Mihai Weber, contractul de execuţie a fost reziliat şi urmează să fie organizată o nouă licitaţie pentru desemnarea unui alt constructor.

Parlamentarul de Gorj susține că există fondurile necesare pentru continuarea lucrărilor la varianta ocolitoare a municipiului Târgu Jiu, în lungime de 21 de kilometri. Proiectul are o valoare de 151 de milioane de lei, însă o parte a lucrărilor a fost deja executată. Mihai Weber a mai declarat că sunt fonduri disponibile din partea CNAIR şi pentru modernizarea drumului naţional Târgu Jiu – Tismana – Baia de Aramă. Lucrările au debutat în toamna anului trecut.