La sase luni de cand a preluat conducerea Primariei Targu-Jiu, primarul Marcel Romanescu si-a prezentat bilantul de activitate

0
288

Bilanț pe final de an la Primăria Târgu Jiu. Edilul Marcel Romanescu a trecut în agendă toate realizările din cele șase luni de când este la cârma Primăriei municipiului. Potrivit acestuia, cea mai mare realizare ține de eficientizarea modului în care sunt cheltuiți banii publici. Un pas important în acest sens a fost rezilierea contractului cu firma care administra Coleusul, reușind astfel să economisească 200 de mii de lei. De asemenea, toate ședințele de Consiliu Local, dar și proiectele ce urmează să fie dezbătute pot fi  vizualizate acum de toți cetățenii pe site-ul instituției.

Tot în ceea ce privește economisirea banului public, reprezentanții autorităților locale au început demersurile ca două grădinițe din municipiu să funcționeze în alte locații pentru care nu va mai fi nevoiede plata chiriei. Este vorba despre Grădinița de pe Strada 11 Iunie și ce a de pe strada Alexandru Ioan Cuza.

O altă realizare este transparentizarea modului în care funcționează Primăria și Consiliul Local. Toate proiectele de hotărâre au fost publicate pe site-ul instituției, astfel încât toți cetățenii să le poată vizualiza. De asemenea, ședințele de Consiliu local au fost transmise live.

Pentru anul viitor, edilul Marcel Romanescu are în plan realizarea de noi locuri de parcare, lipsa acestora fiind printre cele mai mari probleme cu care se confrunta municipiul Targu-Jiu.