Începe Campionatul European de Box Under 22 de la Târgu Jiu

0
348

Autorităţile din municipiul Târgu Jiu se află pe utima sută de metri cu pregătirile pentru festivitatea de deschidere a Campionatului European de Box Under 22, programată duminică, la Sala Sporturilor.

În acelaşi timp va fi inaugurată noua Sală a Sporturilor, construită cu fonduri de la Compania Naţională de Investiţii. Potrivit viceprimarului din Târgu Jiu, Aurel Popescu, au fost puse la punct detalii legate de cazarea, masa şi sportivilor şi a celorlalţi membri ai delegaţiilor prezente în municipiul Târgu Jiu. La Târgu Jiu este prezentă de ceva vreme, alături de autorităţile locale şi o delegaţie din partea Federaţiei Române de Box.

Viceprimarul din Târgu Jiu a precizat că s-a discutat inclusiv cu şefii instituţiilor de ordine publică pentru ca pe perioada campionatului să fie menţinută liniştea şi ordinea publică în zona Sălii Sporturilor. De asemenea, se va interveni în caz de nevoie şi se va acţiona prevenitv pentru a evita apariţia de evenimente nedorite .

Campionatul European de Box Under 22 va debuta duminică la ora 15,00. Deschiderea oficială este programată la ora 14,00, după cum a precizat Aurel Popescu. Între orele 14,00 şi 15,00 vor fi prezentate ţările participante, respectiv peste 30 de state europene. Pe 1 aprilie vor avea loc semifinalele şi finalele campionatului.

Din delegaţiile prezente la Târgu Jiu fac parte peste 600 de persoane. Unele dintre acestea au sosit deja în municipiu.