Harababură în şcolile din Gorj. Ziua Mondială a Educaţiei şi organizarea referendumului au dat peste cap programul unităţilor de învăţământ

0
51

Ziua Mondială a Educaţiei şi organizarea referendumului pentru familia tradiţională au dat peste cap programul anumitor unităţi de învăţământ din judeţul Gorj. Inspectoratul Şcolar Judeţeanşi Ministerul Educaţiei au lăsat la latitudinea conducerilor de şcoli dacă se fac sau nu ore. În anumite unităţi s-au făcut cursuri, în altele a fost îmbulzeală din cauză că în anumite spaţii s-a început amenajarea secţiilor de votare.

Ion Işfan, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, a declarat că de Ziua Mondială a Educaţiei fiecare şcoală a decis cum îşi desfăşoară activitatea. Işfan spune că dacă nu s-au făcut ore nu a avut legătură cu organizarea referendumului. Şeful ISJ Gorj a declarat că nu a fost niciun fel de problemă legat de acest lucru. Potrivit lui Işfan primăriile sunt responsabile de amenajarea secţiilor şi activitatea şcolilor nu ar fi fost perturbată din această cauză.