Fermierii, comerț pe facebook

0
25

Fermierii au ajuns să îşi vândă tomatele direct de la poartă sau chiar pe reţelele de socializare. O recunosc și reprezentanții Direcției pentru Agricultură Gorj care susțin că cei 14 fermieri, înscrişi în programul privind acordarea unei subvenţii de 3.000 de euro cultivatorilor de tomate, au început să îşi vândă legumele produse în solarii. Cererea este foarte mare în această perioadă, însă doar doi producători au ajuns pe piaţă, restul comercializându-și marfa direct de la poartă sau pe chiar pe rețelele de socializare.

 

Tomatele sunt la mare căutare în această perioadă. Potrvit lui Dan Tănăsescu, directorul Direcţiei pentru Agricultură Gorj, cei 14 fermieri, înscrişi în programul privind acordarea unei subvenţii de 3.000 de euro cultivatorilor de tomate, au început să îşi vândă legumele produse în solarii. Tănăsescu susţine că nu sunt probleme în privinţa calităţii roşiilor. Tomatele sunt produse în solarii din Băleşti, Teleşti, Corneşti, Mătăsari, Romaneşti, Drăguţeşti, Bâlteni, Turceni, Peştişani şi Dăneşti. Ministerul a decis să prelungească data de depunere a actelor justificative, astfel încât este timp ca fermierii să poată livra două tone de tomate pe piaţă, condiţia impusă pentru acordarea subvenţiei de 3.000 de euro.

Directorul Direcţiei pentru Agricultură Gorj a precizat că doar doi producători au ajuns pe piaţă, iar restul vând direct de la poartă sau pe chiar pe rețelele de socializare. Cererea este foarte mare, iar producătorii nu mai apucă să ajungă cu legumele pe piaţă, să le vândă personal. Există fermieri care lucrează cu supermarketuri sau direct cu cetăţeni sau cu pieţari. Cultivatorii de tomate beneficiază de un cod de identificare. În funcţie de acesta, Direcţia pentru Agricultură îi poate identifica pe producători, fără niciun fel de probleme. Doar cei înscrişi în program cu dosare depuse la Direcţia pentru Agricultură Gorj pot beneficia de ajutorul financiar acordat de către Ministerul Agriculturii.